azi m-a surprins reactia pe care o au majoritatea femeilor vis-a-vis de aparitia unui copil mic…toate roiesc in jurul lui…ca mustele la…o picatura de dulceata ramasa pe un colt de paine..si asta ca sa nu fac o comparatie mai vulgara…
de ce au oare reactia asta? este normal? daca da, la mine de ce nu se declanseaza mecanismul…? stau si ma gandesc ca niciodata nu am putut spune de fiecare copil ca este frumos sau niciodata nu am avut tendinta de a lua in brate vre-un sugar….si chiar ma apuca nervii atunci cand proaspetele mamici ti-l arunca in brate: hai nu vrei sa il tii si tu? nu! nu vreau sa il tin si eu..de ce as vrea asta?! nici macar nu sunt toti frumosi…si, in plus, ca sa nu imi supar amicele trebuie sa zambesc amabil si sa spun : vai, cat de dragalas este..parca seamana cu tine, parca are nasul lui tata-sau…desi in sine mea stau si incerc sa gasesc asemanarile pe care in politete trebuie sa le mentionez…altfel mare jignire mare…
o prietena chiar a ras de mine ca, in momentul in care a incercat sa imi arunce un biet copil de cateva saptamani in brate, m-am ferit ca arsa…stiu ca nu ma musca dar nu imi face o placere deosebita… da, ma judeca, si ma tot ameninta cu : lasa ca o sa iti vina si tie randul…poate da, poate nu….dar pana atunci, mesaj catre amazoanele si tinerele mamici: lasati-ma pana imi vine mie randul, nu ma mai hartuiti cu copilasii vostrii…inca nu fac parte din grupul vostru si inca nu ma pasioneaza discutiile despre alaptat, schimbat scutece si analiza scaunului de bebelus…
cum spunea o alta prietena, inca nu mi-a sunat ceasul…
