vreau:

ferestrele si usile deschise….

vantul sa curete casa….

sa vad perdele cum se zbat …

pasari cantatoare si flori de liliac…

sa fumez..tigara dupa tigara…

miros tutun,  cantec si  liliac…

liniste !

se facea ca…

se facea ca eram intr-un oras, cu laura…era senin si noi ne plimbam pe strazi, fara vreo tinta anume…erau garduri inalte, din fier forjat, statui cu sulitele indreptate spre cer…dintr-o data a pornit sa adie vandul, apoi din ce in ce mai tare… si atunci a inceput ploaia…cu oameni..ploua cu oameni…mi-am dat seama catrebuie sa ne adapostim…oamenii sunt grei si daca iti pica unul in cap, mai ales de la inaltime,nu prea ai sanse sa scapi intreg…unii picau pe strada, si ramaneau acolo, lati..altii ramaneau infpti in gardurile inalte de fier forjat…sau in statuile cu sulitele indreptate spre cer….trebuie sa fi fost vreo tornada pe undeva, care a adunat oamenii, iar acum le da drumul peste acest oras…cel mai sigur lucru era sa ma lipesc de un gard mai inalt decat mine…nu imi era mila de ei…unii sangerau…aveau haine colorate…ploua…pe unii ii impingeam cu mainile daca erau deasupra mea…trebuia sa ma feresc…apoi m-am trezit

putina realitate

ce poate fi mai frumos decat ca, inainte de culcare sa iti iei doza de violenta zilnica.

cred ca azi suntem setati in asa fel incat nu putem trai daca nu aflam sau si mai bine, daca nu vedem un grup de oameni care ataca un alt grup de oamni si totul ia foc…cadavre carbonizate, masini in flacari…forte armate si dezarmate fac jocuri pe care nu le stiu, jocuri pe care nu ei le-au inventat ci doar se lasa angrenati din prostie – alta cauza nu vad – in aceste adevarate acte de umanitate…ca daca stam sa ne gandim mai bine, cred ca sunt prea multi oameni pe pamantul asta…si ori se gaseste un alt pamant, ori se recurge la alte metode de marirea spatiului…

e minunat sa iti dai seama ca nu poti dormi daca nu vezi macar un pic de sange, un pic de violenta…si chiar daca vrei sa scapi de toata mizeria asa, nu ai nici o sansa…nici cea mai mica sansa…cel putin nu unde ai un televizor, un radio sau orice alta sursa de “dezinformare”…

poate doar daca ai pleca undeva departe, in america de sud de exemplu..in jungla, sa te ratacesti si sa nu iti mai doresti sa te intorci vreodata..dar tentatia este mare si doar cei norocosi raman ascunsi de lume…

dar asta este, ne luam pastila in fiecare seara si adormim cuminti, cu gandul la o noua zi, la o noua seara, la urmatorul buletin de stiri, urmatoarea pastila…

scriu ca sa…

de ce scriu? intrebare pe care mi-o adresez din cand in cand si nu imi gasesc un raspuns prea clar…scriu pentru ca imi place sa vorbesc si poate nu am cu cine sa vorbesc atat. cel putin ceea ce scriu nu deranjeaza pe nimeni si cine vrea sa citeasca ce as fi avut de spus, citeste, cine nu, nu si gata, am scapat de momentele in care pe mine ma apuca febra povesitului si la un momendat cineva ma intrerupe cu ….mi-e somn, ma duc pana la baie, hai sa ne uitam la tv….mi-e sila de televizor, asa cum cateodata mi-e sila si de calculator…

odata ce se dechide televizorul, linistea sa instaleaza. de cele mai multe ori imi convine, e un refugiu. stai cu ochii atintiti in ecran sau monitor si gandurile pot zbura si se pot certa in liniste. pot mima atata liniste si concentrare incat cu greu ii vine cuiva sa ma deranjeze…din cand in cand gandurile de concretizeaza, intr-o forma mai mult sau mai putin ordonata in cateva randuri de caractere…

scriu ca sa imi descarc sufletul, sa imi descarc imaginatia de balastul gandurilor …unele mai grele, altele usoare ca un fulg, ata de usoare incat imi gadila crestetul capului pe interior..hm…

scriu ca sa am ce face…mai bine scriu tot ce imi trece ptin cap de fiecare data cand am ocazia decat sa ma cufund in canapea si sa tocesc butoanele telecomenzii…

scriu ca sa nu uit…

scriu ca sa imi aduc aminte.

scriu ca sa visez cu ochii deschizi

scriu ca sa scriu si ca sa citesc mai tarziu…

tu de ce citesti…iar daca scrii, de ce o faci?

concluzia unui telefon

ziua de azi s-a scurs fara prea multa greutate…fara prea multe evenimente..nici placute nici neplacute..

nimic deosebit, doar un gust amar lasat de o reactie…nu-i nimic tragic, doar ca imi dau seama ca in timp oamenii se schimba…nu astept vre-un premiu pentru aceasta constatare…toti stim acest lucru mai mult sau mai putin. numai ca eu am tot trait cu ideea, mai mult, cu convingerea ca prietenii vor fi intotdeauna veseli sa te auda, chiar si la telefon… numai ca uite ca nu-i chiar asa. cel putin nu in cazul meu… acel: a…fara nici cea mai mica scanteie de bucurie m-a lovit mai rau decat ar fi facut-o o injuratura. dar uite ca nu toti spun ce au de spus si incearca sa ascunda nemultumirile – hai sa le spunem asa- cat mai bine. numai ca lor le scapa o vorba, un sunet, suficient pentru a fi prins de urechile mele si de a rezona undeva adanc, foarte adanc.

asta este, pana azi convingerea, de aici incolo doar speranta si poate un pic de teama….

stati linistiti, nu sunteti cu totii avizati…

generatie de …aur

batranetea ….. rau cu ea, mai ales cand scoate rautatea din om….neputiinta, boala, prostia si invidia, cam astea sunt atributele pentru majoritatea celor trecuti de o anumita varsta… iar cand te prezinti in fata lor, energic, apt sa stai pe picioaree tale, drept si cu obrazul si privirea limpede…atunci se deschide cutia pandorei… unii nu sunt facuti sa fie bunici, acei bunici pe care-i tot lauda unii si altii….cei pe care ii descriu aici sunt mosii sau babele, care chiar daca au nepoti, acestia nu ii cauta nici macar de sarbatori…nici macar nu isi amintesc de ei…

peste tot sunt batrani neputinciosi de care iti este mila, dar tot peste tot sunt si batrani neputinciosi care nu merita nici macar sa le deschizi usa catre lumea cealalta… ei, pe cei din urma nici macar lumea cealalta nu se grabeste sa ii primeasca…ii mai lasa sa sufere si sa ne amareasca noua cate-o zio doua din viata…

nu am nimic cu ei, atata timp cat isi vad de treaba lor si …mesaj: scutiti-ma cu rautatile voastre imbibate in otrava invidiei… noi ceilalti nu avem nici o vina ca sunteti batrani si ca nu ati fost acasa cand v-a cautat doamna cu coasa…

si ca sa nu spuneti ca vorbesc aiurea, care este motivul unei babe din autobuz sa te ia la rost ca i-ai dat locul de pe scaun imediat ce ai zarit-o cu replica: bine ca te-ai gandit si tu sa imi dai locul abia acum (la care “abia acum” este momentul in care a ajuns langa sacunul tau)….hai sa fim seriosi, nu merita sa ii dai una peste fata sau sa o ajuti sa coboare din autobuz cu un sut in fund?

dar, sa ii las in pace, ca ei sunt cum sunt si nu am cum sa schimb acest lucru…

noapte lunga…alba…neagra…

nu stii cand te loveste…poate sa fii trist si sa ti se para o usurare, o eliberare..poate sa fie cand te distrezi si atunci e ca un blestem…dar pe tine te loveste si scapi…insa cei ce raman in urma.ei, aici e problema…

asta este..in seara asta am observat ca ciclul vietii merge mai departe, si daca nu mi-am dat seama pana acum, in acest moment de luciditate ma gandesc ca asta este..toti suntem datori cu o moarte si numai una…

eram la receptie imi faceam treaba in liniste, cand dintr-o data usile dinspre carvery se deschid si o femeie ravasita incepe sa tipe: sa cheme cineva o ambulanta…ok, ce e de facut..se formeaza 999 si cineva cere o ambulanta…un barbat a facut un atac de cord…

lumea agitata…normal, nu in fiecare noapte de mare petrecere se intampla asemenea minunatii ca sa spunem asa…ei uite ca acest om a decis sa moara atunci cand se simtea bine..asta nu ca si-ar fi ales el momentul mortii, ci e doar asa un fel de a spune…nu stiu in cat timp a ajuns ambulanta, dar oricum, nu au putut face multe pt acel om…dupa un timp…nu stiu cat de mult sau cat de putin a trecut, a ajuns vestea …iesisem la o tigara..a murit….nu stiam ce sa cred, doar ca ma gandeam ca e destul de urata situatie….

….toata sala de dans s-a golit destul de repede. barurile au fost inchise si la scurt timp a aparut politia…apoi rudele au inceput sa se adune…unii plangeau, in special femeile…nu imi place sa aud oamenii cum izbucnesc in plans…ma fac si pe mine sa plang…ne tot intrebam unii pe ceilalti ce urmeaza sa facem…toata activitatea hotelului a fost data peste cap…bine ca ceilalti oameni, oaspetii la nunta care a avut loc in alta sala, nu aveau habar si oricum erau mult prea bine dispusi ca sa mai poata fi atinsi de asemenea veste…si cum sa va spun, chiar si unii dintre cei care stiau despre ce e vorba au continuat petrecerea mai departe…poate un pic cam prea veseli si prea dornici sa se distreze..era ca o fortare de a se simti bine..cel putinasa am avut senzatia…

personalul s-a retras acasa, unul cate unul. imi doream sa pot pleca si eu acasa….am primit un mesaj…un mesaj care nu avea nici cea mai mica legatura cu osmarul in care ma aflam…as fi vrut sa raspund dar ar fi sunat cam sec sa spun ca si eu te iubesc, dar uite ca tocmai a murit cineva in hotel..si stii…mai bine lasa….

oricum, nunta , petrecere si deces…oameni bulversati….lipsa de organizare..o viata pierduta…ar fi scapat oare daca ambulanta ajungea mai repede? nu vom stii niciodata..

a fost lovit pe ringul de dans..probabil curta o femeie atragatoare…o fi baut si cateva pahare, chiar daca avea la activ o operatie pe cord…omul s-a simtit bine pana la un moment cand o lovitura in piept i-a taiat rasuflarea si l-a trantit la pamant…incearca sa respire dar greutatea din piept nu ii da voie….vede oameni adunandu-se in jurul lui si incerca sa le spuna sa il lase in pace..nu-mi mai loviti pieptul, acum nu ma mai doare…acum e bine, ma simt usor…

sau nu ma lasati singur, va rog, nu ma parasiti..insistati…eu nu pot mai mult…totul depinde de voi….
insa socurile defibrilatorului nu l-au mai putut tine….

s-a saturat de podeaua lucioasa a ringului de dans…pacat de femeie..e frumoasa…pacat de rezervarea la restaurant de maine…asta este…poate lumina asta o sa ma duca undeva unde e mai bine..si s-a dus…sau poate s-a razgandit intre timp si inca mai este in sala de dans, asteptand sambata viitoare, dansul urmator…

inca nu imi este somn, dar poate ar trebui sa ma odihnesc..am avut o noapte lunga