ferestrele si usile deschise….

vantul sa curete casa….

sa vad perdele cum se zbat …

pasari cantatoare si flori de liliac…

sa fumez..tigara dupa tigara…

miros tutun,  cantec si  liliac…

liniste !

povesteste-mi…

ce s-a intamplat?

cat timp am dormit?

ti-a fost dor de ochii mei?

am fost departe.

ai suferit?

am….

e plapand visu’ lui.

petala peste negrul albastru…

un ochi a ramas treaz

vreau sa zbor….sa nu iti fie dor de mine

vreau sa zbor. sa nu plangi

vreau sa zbor. sa nu ma cauti.

ma voi intoarce in fiecare noapte pentru tine

nu mint…am invatat sa nu mai mint.

si asa e prea mult.

ma crezi?

wakare!

dor de paduri, dor de foc si dor de fum..

dor de colb, dor de vara si dor de ploaie

dor de cer senin si dor de rauri repezi

dor de carute si de miros de cal incins…

dor de fluier si dor de cantec

dor de joc si dor de tropait

dor de munte si dor de campie

doar dor si iar dor

doare, nu ucide

doare si intareste

doare si incheaga

dragul de paduri, dragul de foc si dragul de fum..

dragul de colb, dragul vara si dragul de ploaie

dragul de cer senin si dragul de rauri repezi

dragul de carute si de miros de cal incins…

dragul de fluier si dragul de cantec

dragul de joc si dragul de tropait

dragul de munte si dragul de campie

dragul de acasa

am obosit sa nu fac nimic…am obosit sa ma gandesc in fiecare seara la cate ceva pt a doua zi, ca apoi, cand ma trezesc, sa imi dau seama ca in mintea mea nu se petrece nimic…

liniste si pace, fara agitatie, fara idei, fara cuvinte.

ma mai salveaza visele de peste noapte, si asta numai atunci cand imi mai ramane ceva in minte dupa ce ma trezesc…cateva imagini….atat de vagi de cele mai multe ori incat imi este imposibil sa le extrag si le astern in cuvinte…

imi tot propun cate ceva, un program organizat, sa fac ceva dar cand vine momentul, paralizez in nepasare. vreau sa avansez, dar nu stiu incotro…m-am imbolnavit de lene…starea aceea idioata in care mintea iti lucreaza la ceva, dar iti lipseste puterea sau cheful ca sa te apuci de treaba.

am ajuns la concluzia – destul de dureroasa – ca ma pricep foarte bine la pierdut vremea….ore in sir stau si ma gandesc , la ce nu imi dau prea bine seama – ca apoi sa ma trezesc ca a mai tecut o zi fara sa fac nimic.

parca nici sa ascult muzica nu mai am chef…de citit ma apuc, apoi las totul deoparte….de scris, abia acum, dupa ceva timp…si asta pt ca m-a atentionat Laura….

stau, ma afum si nimic mai mult…sunt ca un personaj insipid din filmele americane care vine de la munca, isi ia cele 6 beri, cutia cu pizza, telecomanda si zace in acelasi fotoliu pana a doua zi, intr-un perpetuum al banalitatii…nu am nici bere, nici pizza, nici telecomanda, nici fotoliu..insa am starea…sper sa nu mai dureze mult amorteala asta…

de ce te incapatianezi? de ce nu te maturzezi odata?

zilele trec si nu inveti nimic…

la naiba cu dorintele tale stupide…

de ce nu inveti ca nu e nu, si niciodata nu va fi da..

ca negrul e negru, albul e alb si griul nu exista decat in lumea ta!!!

prostii de copil.

cerul nu e intotdeauna senin iar daca e, nu te bucura prea mult.

norii sunt pe aproape…

blestemul vietii…

fierastrau cu trei randuri de dinti, lucios si ascutit…rece si precis….refuzuri

respingeri, vise frumoase spulberate de zorii zilei…

trezeste-te!

degeaba plangi, degeaba iti ascunzi lacrimile…nu iti folosesc la nimic. la nimic!

lumea asta e satula de …. e satula de lacrimi….si tu ar trebui sa fii!

hai, sus! gata cu joaca..inca un pas, inca unul si poate o sa uiti

o sa uiti ce ai dorit…o sa uiti ce ai visat…

inca un pas si o sa traiesti intr-o lume de sah….

in care tu nu esti decat pionul deciziilor altora

pote chiar si ale tale.

esti in prima linie,

pe alb sau negru.

statea linistita in fata oglinzii….urma cu pensula data prin rosu conturul delicat al buzelor. incet, cu mare atentie….

lumea toata era concentrata in acea miscare, mangaind usor buza superioara, apoi pe cea inferioara….inca incerca un termurat al mainilor… oare or sa observe? termina cu buzele, apoi se ridica de pe scaunul toaletei, facu un pas inapoi si se privi cu atentie…

“parca nu ar fi suficient..inca putin fond de ten ar mai trebui….apoi niste pudra….si poate o sa am noroc… cu gatul o rezolv usor, esarfa asta este perfecta…” isi infasura in jurul gatului inalt esarfa de matase albastra primita de la el…”era parca prima zi de vacanta….cerul barcelonei era impecabil…apoi el a zarit esarfa asta agatata la o taraba si intr-un gest nebun a furat-o…nu ca nu ar fi avut bani, ci doar de dragul momentului….niciodata sa nu primesti cadou un lucru furat…aduce ghinion…..prea tarziu acum au trecut ani….” machiajul parca nu e destul…inca se mai zareste chipul tulburat si ravasit…pata vanata de sub ochi intuneca jumatatea dreapta a fetei…de ce a trebuit sa faca asta? de ce nu a putut sa taca din gura? pana la urma e liber sa faca ce vrea….numai ca ea se pare ca nu….si tocmai in seara asta? la naiba…daca tablourile sunt vesele si pline de culoare asa ar trebui sa fie si artistul…da! ha, cum de nu m-am gandit la asta pana acum?

si intr-o miscare a insfacat cutia cu farduri….a ales cele mai aprinse culori: verde, albastru, rosu, portocaliu, violet si a inceput cea mai importanata pictura a galeriei….o sa spuna lumea ca am innebunit! el nu mai conteaza ce o sa spuna…nu ma mai intereseaza.

in cateva minute chipul ii era acoperit de toate culorile curcubeului….pentru o clipa uita, si zambi…dar nu putu duce zambetul pana la capat…o durere ascutita o strabatu pana in suflet….se prebusi descurajata pe coltul patului…”nu o sa mearga…nu o sa mearga..isi spuse descurajata…”.sigur o sa fie si el acolo, sigur o sa fie vesel si luminos asa cum numai el stie sa fie….iar cand o sa ma vada asa….dar important este sa ma vada, sa vada ca nu m-a dat gata asa de usor..hm, ticalosul….forta impotriva dreptatii….hai gata, ce a fost, a fost si nu o sa se mai repete…repete…re…pete..pete..doar asta a fost capabil sa lase in urma…pete pe fata mea, dar o sa treaca…si cand or sa treaca, o sa fie istorie…”

se facea ca eram intr-un oras, cu laura…era senin si noi ne plimbam pe strazi, fara vreo tinta anume…erau garduri inalte, din fier forjat, statui cu sulitele indreptate spre cer…dintr-o data a pornit sa adie vandul, apoi din ce in ce mai tare… si atunci a inceput ploaia…cu oameni..ploua cu oameni…mi-am dat seama catrebuie sa ne adapostim…oamenii sunt grei si daca iti pica unul in cap, mai ales de la inaltime,nu prea ai sanse sa scapi intreg…unii picau pe strada, si ramaneau acolo, lati..altii ramaneau infpti in gardurile inalte de fier forjat…sau in statuile cu sulitele indreptate spre cer….trebuie sa fi fost vreo tornada pe undeva, care a adunat oamenii, iar acum le da drumul peste acest oras…cel mai sigur lucru era sa ma lipesc de un gard mai inalt decat mine…nu imi era mila de ei…unii sangerau…aveau haine colorate…ploua…pe unii ii impingeam cu mainile daca erau deasupra mea…trebuia sa ma feresc…apoi m-am trezit